marți, 19 august 2008

Cafe Del Mar

Uite aşa dându-mă pe net în căutare de ceva interesant, de data asta chiar am găsit.. E vorba despre un articol despre Cafe Del Mar... Da ştiu e o piesă mai veche, dar pe cât de interesant e articolul pe atât de interesantă e şi piesa în toate variantele sale, că de când a apărut s-a bucurat de ceva remixuri.
Cafe Del Mar este primul release al proiectului trance Energy 52 (Paul M aka Kid Paul şi Cosmic Baby), lansat în anul 1993. Numele a fost inspirat de celebrul bar din Ibiza. Este genul de piesă pe care o recunoşti aproape instantaneu, ce are o linie melodică distinctă.
Despre popularitate ar fi cam indecent să vorbim... cea mai bună dovadă a uriaşului succes este reprezentată de numărul foarte mare de variante remix care au fost lansate din 1993 încoace, şi a faptului că a apărut pe mai bine de 100 de compilaţii CD.
Contează însă esenţa acestui track..sound-ul de main al Cafe Del Mar. Acesta are la bază producţia Struggle Of Pleasure a compozitorului belgian Wim Mertens.
Cafe Del Mar a intrat de trei ori în UK Single Chart. Prima reuşită a fost marcată în anul 1997, când a intrat pe locul 51, al doilea release, o variantă remix semnată Nalin & Kane a ocupat locul 12, iar următorul remix al lui Marco V a intrat în topul britanic pe locul 2, în octombrie 2002.
Piesa originală a fost inclusă în coloana sonoră a filmului Human Traffic, apărut în anul 1999.
Adevărul că piesa este una clasică de acum, care rămâne în mintea ascultătorului de la prima audiţie, este una dintre puţinele piese care se bucură de acest privilegiu.
În continuare nu pot decât să vă las alături de acest sound şi am pregătit pentru voi varianta de remix a lui Marco V... Aşadar Energy 52 - Cafe Del Mar (Marco V Remix).... Enjoy!!!
sursa: vibefm.ro


0 comentarii: